Pornim pe traseu din centrul vechi al orașului.

De la capătul nordic al podului de peste Săsar, parcurgem spre est Strada Minerilor, traseul orientat spre nord urcă domol pe o mică culme ce se află la vest de dealul Măgura. De aici, după 10 minute ajungem pe un drum forestier, pe care îl folosim în continuare, urcând paralel cu Valea Vicleanului.

După aproape 500 m intrăm într-o imensă poiană unde zărim sclipirea argintie a Lacului Bodi, așezat la limita pădurii de foioase care-l înconjoară. Lacul cu împrejurimile sale constituie un plăcut loc de agrement cu posibilități de practicare a sporturilor nautice.

Continuăm drumeția pe poteca de pe malul vestic al lacului, intrăm în pădure, în urcuș domol și însoțim spre amonte un afluent al Vicleanului până la obârșie.

Poteca ajunge apoi pe o creastă de sub Vârful Hija (740m), pe care îl ocolim spre stânga până în șaua dintre vârfurile Hija și Strâmba. Începe un urcuș accentuat până în vârful Strâmba, de unde vom avea o vedere panoramică asupra Masivului Igniș. Drumul continuă printr-o coborâre spre nord, timp în care mergem paralel cu liziera pădurii de fag. În 10 minute ajungem la stânca Piatra Șoimului (733m).

Cerere rezervare traseu

Alte trasee